#VeronicaPeCamino. Ziua 15: Important e sa cauti, nu sa gasesti

Asta a fost cea mai animata dimineata de pe Camino. Am pornit devreme (si totusi foarte tarziu in raport cu altii), impreuna cu Petra si Lorea, pe care Petra o stia de cateva zile si cu care s-a bucurat sa se revada aseara.

Am pornit vesele, convinse ca in mai putin de o ora o sa ne bem cafeaua in urmatorul sat. Asa reiesea din ghid. Dar satul cu pricina era un catun si nici nu era in drum, de fapt, asa ca am facut vreo 12 km prin soare pana cand in sfarsit am putut sa ne odihnim. Urcam si coboram dealuri si speram ca dupa urmatorul e cafeaua noastra

Asta e o gluma de pe Camino.

Where is the next village?

After that Hill.

Oh. You said that two Hills before.

Asteptam sa ajung in Hontanas si pentru ca prietena mea, Corina, cea careia ii datorez microbul asta frumos, imi spusese ca atunci cand ea a facut Camino a intalnit-o pe Meryl Streep in primul bar din sat, pe stanga. Sigur, o sosie a ei.

Asa ca ajunsa in Hontanas am uitat ca sunt obosita si m-am dus in cautarea ei. Am gasit locul, dar nu si pe ea. Am vazut munca ei de-o viata, un albergue in care mi-ar fi placut sa stau, dar nu si pe ea. Am ajuns chiar la ea acasa, indrumata de un localnic, dar am gasit-o pe vecina care are grija de casa. Azucena, fiindca asa o cheama, a vandut barul si s-a mutat in Burgos.

So, did you find Meryl Streep? Asa m-au intampinat fetele cand am ajuns la terasa unde ele deja stateau desculte, cu o ceasca mare de cafea in fata.

N-am gasit-o, dar am cautat-o, le-am raspuns si m-am bucurat sa simt ca asta e mai important decat sa gasesti.

Am zabovit o vreme in Hontanas, era foarte cald si ne era lene sa mergem inainte. Ma rog, poate as fi plecat, dar n-am vrut sa fiu singura. Sau poate era faina ambianta. Pelerini veneau si treceau mai departe. Unii se opreau. La un moment dat m-a trezit unul. Mi-am dat seama ca unii deja isi incheie ziua de mers si eu mai am vreo noua km de mers. Prin soare. Asta m-a facut sa ma trezesc. Mi-am pregatit catrafusele si am pornit la drum. Si dupa cea mai animata dimineata am trait cea mai tacuta dupa -amiaza. M-a durut fiecare pas.

Pe drum am trecut pe la ruinele manastirii San Anton. Mi-a parut rau ca nu facusem rezervare. Doar 12 locuri. Un albergue fara apa calda si electricitate. Cina la lumina lumanarii. Aceasta experienta clar va fi pe harta urmatorului meu Camino.

In fotografia asta nu stiam inca exact ce ma asteapta. Nu trei km, cat credeam eu. Am pornit mai departe. Caldura era insuportabila. Simteam ca pana la destinatie innebunesc. Cand am ajuns unde credeam ca o voi gasi, in labirintul ala de stradute, am aflat ca mai avem un km. Incurcasem satele. Unul e Castrojeriz, celalalt e Castrojeriz plus inca ceva.

Auzindu-l pe domnul de la bar spunand asta am izbucnit in plans. Ma rog, a trecut repede, m-au dadacit fetele. Situatia a primit si un bonus. Eram cu Petra pe terasa, o asteptam pe Lorea sa aduca inghetata. Petra scotocea prin rucsac. La un moment dat o vad ca se da cu parfum din mica mostra pe care o adusese cu ea. O sticla de parfum e lux pe Camino. Asadar o vad si o intreb din priviri ce face, de ce risipeste parfum in momentul asta neoportun, pe terasa asta pustie. Ea imi raspunde facand din moment o scena de teatru care mi-a amintit de spectacolul meu de licenta, in care jucam rolul matroanei unui bordel, intr-o piesa scrisa de un spaniol pe care l-a inspirat tabloul lui  Picasso Domnisoarele din Avignon. Maybe the Americans are coming, zice ea, referindu-se la niste baieti pe care ii vazuse undeva pe drum. Atata adevar curat feminin statea in cuvintele alea incat de cate ori ma voi gandi la Petra cu siguranta imi voi aminti replica aia delicioasa.

Gata. Am ajuns. Locul nu arata deloc ca in fotografii, dar cel putin suntem doar cativa, iar in camera noastra doar noi. Noapte fara sforaituri, oare ce am facut sa meritam asta?

Pana la ea…

Am gasit Spitalul Sufletelor, casa unui localnic transformata sublim in loc unde iti poti odihni sufletul.

 

Puteti sprijini aceasta calatorie cumparand simbolic pasi pe: http://inimacopiilor.galantom.ro/minunipeCamino.

Pe Veronica, fata care a plecat pe Camino cu inima deschisa, pentru Inima Copiilor, o puteti urmari pe pagina ei de Facebook, pe blogul ei, minuni.ro, si aici, pe Happytude.

 

Daca aveti timp si stare, citi si povestile din #ZIUA1, #ZIUA2, #ZIUA3 si #ZIUA14.