Currently browsing tag

personale, Page 5

Mai mult ca prezentul

Anul trecut, pe 1 ianuarie, habar n-aveam că voi fi mamă pentru a doua oară, apoi a urmat un iureș de an, …

Micile victorii care-l fac om mare

Primul lui cuvânt a fost „a-pa”. Apoi a urmat „ta-ta”. Al treilea la rând abia a venit magicul „ma-ma”. Nu m-am supărat …

Stop. Pauză. Respiră.

Am avut câteva zile pline-ochi, care m-au sleit de puteri și de emoții. Azi îmi trag sufletul un pic, atât cât se …

Like pentru mine

Tipa asta e simpatică, face glume bune și-i spontană. Ce zic eu glume bune? Foarte bune! Tipa despre care scriu arată bine, …

Fărâme

O florăreasă sună un medic din Germania care să o ajute: vrea să trimită acolo o pacientă din România, ar putea avea …

Mamă de doi. Prima lună

Stăteam liniștiți pe canapea, eu, copilul mic și copilul mare, când, fără preaviz, copilul mare i-a șters una la ceafă copilului mic, …

Pupici și curcubeie

Pentru toți cei care, care și mine altădată, cred că nu poți face mult dăruind puțin. Pentru toți cei care nu cred …

error: Content is protected !!