(9) #CeCitim. Idei de lectură de la Irina Ionescu Homoriceanu

Cred în oameni și în recomandările de lectură pe care mi le fac ei. Cu foarte puține excepții, n-am avut niciodată de pierdut în povestea asta, așa că m-am gândit că n-ar fi rău să adun aici recomandări de lectură ale unor oameni faini pe care îi știu – va fi o agendă mereu actualizată de lectură pentru mine și pentru cine mai dorește.

În fiecare săptămână, vinerea, va exista pe Happytude un top 5 recomandări de carte de la câte cineva. Sper să vă placă și să vă inspire la lecturi cu miez.

Săptămâna asta, idei de lectură de la Irina Ionescu Homoriceanu.

Irina:

Cărţile… fiecare cu o poveste. Cu şi despre oameni. Pentru mine despre oameni e vorba mereu. Fie că sunt personajele cărţii, fie că sunt autorii lor. Fiecare poveste în parte mă face să mă simt cu un milimetru mai bogată. Nu există cărţi pe care să refuz să le citesc. Unele au lăsat urme adânci, altele au trecut uşor. Din toate, cumva, rămân în mine urme.

Mulţi ani am citit doar câte o carte, o începeam şi nu o lăsăm până nu o terminăm, nu citeam niciodată două cărţi în paralel. Apoi, după o discuţie de o noapte şi-o zi cu o prietenă foarte bună, care citeşte cărţi în paralel de când se ştie, am încercat şi eu. Şi-mi place aşa. Pot citi o carte de memorii, jurnal – după care sunt ahtiată –, în paralel cu o proză fantastică, să zicem. Nu există zi să nu citesc, în toate colţurile casei găseşti cărţi. Recomandările mele sunt aşa cum sunt şi eu, din diferite zone, mă interesează enorm de multe lucruri. Bucuraţi-vă de clipele în care puteţi citi!

 

Pervazul lui Dumnezeu – Ana Barton.

„Pervazul lui Dumnezeu” este prima carte pe care o recomand cu tot sufletul. Îmi plac cuvintele şi miile lor de potriviri, miile de variante, iar întregul este însăşi limba română. Asta găsesc în Pervazul lui Dumnezeu, scrisă magistral de Ana Barton. E o carte care mie îmi dă lumină şi bucuria fiecărei dimineţi. O carte pe care o iau cu mine în multe locuri când plec la drum. Nu e una din alea pe care o citeşti o sigură dată şi gata, te întorci mereu şi mereu la ea. Îmi joacă-n cap fragmente din ea, fac scenarii, filmuleţe. E parte din mine aşa cum poate fi parte din fiecare.

 

Un atlas al dorinţelor zadarnice – Anuradha Roy

E o poveste de dragoste aproape imposibilă, într-o lume despre care mulţi nu prea ştim mare lucru, dar despre care imaginăm stări şi fapte. Grădini luxuriante, oameni şi caste, destine frânte, iubire şi ziduri groase la propriu şi la figurat, care par de nepătruns de-a lungul istoriei.  Îmi plac cărţile scrise cu forţă, detalii şi savoare – toate creează acel tablou complet care mă face să mă rup de tot ce e tangibil în jurul meu, zbor odată cu visele cărţii.

 

Casa de lângă lac – Kate Morton

Poate fi un roman poliţist, dar nu e. Are poveşti ţesute unele într-altele, epoci diferite, mister şi parfumul caselor de odinioară, pline de viaţă, o familie mare, veselă care păţeşte un necaz mare. Casa moare, familia se destramă, lupta fiecăruia de a-şi explica ce s-a întâmplat, dar şi nevoia de liniştire, de „closure” cum zic americanii. O poveste cu aer de policier, bine scrisă şi captivantă.

 

Firmanul orb – Ismail Kadare

De când l-am descoperit prim dată m-a fascinat Kadare. E senzaţional de puternică scriitura. Aşa că am ales cele 5 nuvele din acest volum. O lume fascinantă, senzuală, de o violenţă aparte, basm oriental şi erotism difuz. 5 nuvele extrem de pline de forţă.

 

Imago – Ludmila Uliţkaia

Şi pentru că sunt fascinată de istorie… o frescă a Rusiei, scrisă şi din perspectiva propriilor experienţe, într-o epocă în care teroarea se îmblânzise doar întrucâtva, dăinuind în diverse forme: un dezgheț pervers în cultură, o acceptare de fațadă a libertății de opinie, sancționată drastic apoi cu procese și condamnări. Iar Ludmila Uliţkaia e un om cu care vrei să tot stai la poveşti, am întâlnit-o la lansarea cărţii la Bucureşti – fascinantă.

 

 

Te invit să citești și episoadele anterioare din seria #CeCitim, cu recomandări de lectură de la oameni faini:

(1) Propuneri de la Ana-Maria Onisei, aici

(2) Propuneri de la Alexia Udriște-Olteanu, aici.

(3) Propuneri de la Petronela Rotar-Cotoban, aici.

(4) Propuneri de la Liviana Rotaru, aici.

(5) Propuneri de la Anca Neagoe, aici.

(6) Propuneri de la Corina Bratu, aici.

(7) Propuneri de la Jamilla Azazi, aici.

(8) Propuneri de la Ana Barton, aici. 

 

 

Foto: Ovidiu Moisin

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *