(2) Ce citim. Idei de lectură de la Alexia Udriște-Olteanu
Cred în oameni și în recomandările de lectură pe care mi le fac ei. Cu foarte puține excepții, n-am avut niciodată de …
Cred în oameni și în recomandările de lectură pe care mi le fac ei. Cu foarte puține excepții, n-am avut niciodată de …
Un articol care mi-a ajuns în cale de curând mi-a dat gândul de a scrie ceea ce veți citi mai departe: o …
Scriind titlul acestui articol, am conştientizat subit că am petrecut în Abu Dhabi aproape cinci ani de zile din viaţă mea. Mulţi, puţini? …
Cred în oameni și în recomandările de lectură pe care mi le fac ei. Cu foarte puține excepții, n-am avut niciodată de …
„Cred că leșin.” „Nu leșina, te rog.” „Leșin de cald, nu mai pot.” Și eu care credeam că vrea să leșine de …
Urmăresc constant ce mai face Sorina și, chiar dacă nu mă dau în vânt după quinoa, când văd cum arată mâncărurile pe …
Am ajuns la Vadu cu o zi mai târziu și ne-am întors cu două zile mai devreme decât ne planificasem, dar mă …
Fix acum trei ani, o funcționară de la Starea Civilă Tulcea mi-a tăiat colțul cărții de identitate. Am răspuns cu „Da” la …
După doi ani de tunsoare bob, am revenit la o dragoste mai veche: părul lung. Iar asta m-a inspirat să pun laolaltă …
Am ținut multe diete la viața mea: de la dieta absolut ieșită din comun (așa o văd cu mintea de acum) a …
De vreun an și mai bine mi se întâmplă un lucru minunat: din când în când, o tipă cu care m-am împrietenit …
Urcam în măr, până sus, pe creanga groasă dinspre casă, și aruncam câte un măr crud pentru toți prietenii mei care mă …
Eu am cunoscut mulți oameni care mi-au plăcut mai întâi pe Facebook și apoi în viața reală. Știu că, de regulă, e …
Poți spune o poveste și în mai puțin de un minut, într-un scurt video. Într-o singură imagine sau în doar două fraze. …
Planul era să facem un tort împreună – eu și David – pentru aniversarea lui de doi ani. Dar cum nu (prea) …
Din când în când, în momente în care aș lasă totul și aș da fugă în lume (dar nu pot 🙂 ), …
Au trebuit să treacă multe luni ca să accept, cu seninătate, că mi s-a rupt rochia de mireasă când am fost mireasă. …
Ce astenie? Ce oboseală? Ce dimineți întunecate? Primăvara asta îți propun să zâmbim mai mult, să fim mai creativi, mai atenți și tandri și mai eficienți. Ce …