#CeCitim. (13) Idei de lectură de la Ruxandra Tăleanu

Cred în oameni și în recomandările de lectură pe care mi le fac ei. Cu foarte puține excepții, n-am avut niciodată de pierdut în povestea asta, așa că m-am gândit că n-ar fi rău să adun aici recomandări de lectură ale unor oameni faini pe care îi știu – va fi o agendă mereu actualizată de lectură pentru mine și pentru cine mai dorește.

În fiecare săptămână, vinerea, va exista pe Happytude un top 5 recomandări de carte de la câte cineva. Sper să vă placă și să vă inspire la lecturi cu miez.

Săptămâna asta, idei de lectură din Amsterdam, de la Ruxandra Tăleanu, inginer de software la Booking.com.

 

Ruxandra:

De mult îmi doream să scriu niște recomandări de cărți după modelul rubricii Briefly Noted  (notate pe scurt), din New Yorker. Mă bucur mult să o fac, în sfârșit, publicând aici, pe blogul Oanei. Sunt tare mândră că m-a întrebat, mai ales după ce am trecut prin recomandările anterioare din rubrica ei și am văzut ce calitate excelentă au atât sugestiile în sine, cât și cele care le-au făcut. Am senzația că aș putea fi prietenă la cataramă cu toate cititoarele dinaintea mea. Mulțumesc, Oana!

 

Recomandările mele de azi:

 

The Better Angels of our Nature: Why Violence Has Declined, de Steven Pinker (Penguin Books)

Bill Gates are dreptate, cartea profesorului de psihologie de la Harvard este deja un clasic contemporan. Steven Pinker povestește incredibil de frumos, în timp ce ne poartă prin istoria umanității, statistici, studii și puncte de vedere inedite, despre violență, în toate formele și mărimile ei: de la război și genocid, la terorism și violență domestică, împotriva femeilor, a copiilor, chiar și împotriva animalelor.

Față de alte cărți de popularizare a științei, precum cele ale lui Malcolm Gladwell sau Yuval Noah Harari, calitatea scrierii și mai ales a argumentării este cu un ordin de mărime superioară. Fără a-și dori să prezică viitorul și întorcând tot felul de teorii pe ambele părți, Pinker arată conștiincios că avem un trecut neverosimil de sângeros, dar că ne aflăm, din 1945 încoace, într-o epocă în care pacea domină și atât viața, cât și libertatea fiecărui om au devenit infinit mai importante. Pinker încearcă să găsească motivele pentru care se întâmplă asta (să fie democrație, capitalism, iluminism, emanciparea femeilor?), apoi se uită la demonii care ne provoacă la violență (sadism, ură, furie etc.) și, în final, la îngerii care par să ne apere (empatia, moralitatea, stăpânirea de sine și rațiunea) și care ne-ar putea ține în continuare liniștiți și fericiți împreună.

De citit împreună cu Gândire rapidă, gândire lentă, o altă lectură esențială a acestui mileniu, cartea  lui Daniel Kahneman despre cum funcționează oamenii când trebuie să ia decizii, în urma descoperirilor sale împreună cu Amos Tversky, pentru care a primit premiul Nobel în economie.

 

 

Integrala MAUS, de Art Spiegelman (Editura Art)

Se spune că victimele Holocaustului nu au ieșit niciodată cu adevărat vii de acolo, chiar dacă au supraviețuit anului 1945. Primul roman ilustrat premiat cu Premiul Pulitzer ne desenează magistral, prin personaje cu chip de șoareci, pisici, porci și câini, povestea părinților autorului, deportați la Auschwitz, într-un fir narativ paralel cu propria poveste de fiu al unor imigranți evrei în America, după 1950.

Este un roman intens, dar ușor de citit, despre un anume caracter care te poate ajuta să scapi de la cuptor și să nu mori, degerat, de foame, să te reunești cu familia și să treci oceanul, dar și despre sechelele pe care le poate lăsa o asemenea tragedie, inclusiv asupra generațiilor următoare.

De citit împreună cu Persepolis, romanul ilustrat autobiografic al Marjanei Satrapi, despre viața unei tinere iraniene în timpul războiului Iran-Irak și înainte și după Revoluția Iraniană.

 

 

In the Light of What We Know, de Zia Haider Rahman (Picador)

Autorul e un britanic născut în Bangladesh care a ajuns, dintr-un copil foarte sărac, să studieze la Oxford, Yale și Cambridge și să lucreze pentru Goldman Sachs în New York. A devenit apoi avocat internațional al Drepturilor Omului și anti-corupție. Romanul lui de debut e format în jurul unei prietenii reaprinse pe neașteptat între doi bărbați, când unul dintre ei apare slab și jerpelit la ușa somptuoasă a celuilalt, într-un bogat cartier londonez. Se întâlniseră când studiau matematica la Oxford, unde ajunseseră din medii diametral opuse.

În jurul poveștilor despre dragoste, începe un dialog cu o cuprindere fascinantă: vorbesc despre high street și Wall Street,  despre clase sociale, merit și noroc, despre matematică, hărți, istorie, trading și finanțe, dar și despre vină, ură și furie. Acțiunea se întâmplă în Anglia, Statele Unite și Afganistan, în timpul războiului.

Stilul e intelectual și captivant. Dialogul celor doi, care tratează, pentru urechile oricui, și teoremele de incompletitudine a lui Gödel, explică de ce metaforele (comparațiile, simplificările) reprezintă o sabie cu două tăișuri: ne vor ajuta adesea să înțelegem mai mult, să avansăm în cunoaștere, și totodată reprezintă limitarea minții umane față de priceperea totală a universului care ne înconjoară. Unele adevăruri nu vor putea fi demonstrate niciodată și cunoașterea nu poate fi niciodată absolută, a demonstrat Gödel…

 

Americanah, de Chimamanda Ngozi Adichie (Fourth Estate)

Există tineri care pleacă din țări în dezvoltare, țări precum România sau altele din Estul Europei, sau țări africane, precum Nigeria, să studieze la cele mai bune universități ale lumii și care, spre leșinul tuturor din țara maternă, se întorc peste câțiva ani din lumea presupus civilizată, înapoi, în cea așa-zis sălbatică. Ascultați-i, vor avea povești grozave, înțelepte, de spus.

Povestea eroinei din Americanah, Ifemelu, vorbește, deci, despre lupta imigrantului, chiar și a celui foarte educat, cu neînțelegerea și ostilitatea concetățenilor din țările adoptive, dar și despre forța și ciudățeniile iubirii și ale (ne)resemnării. Iar când vine vorba de femeia neagră, se poate întâmpla ca o condiție sine-qua-non pentru a obține un job de secretară e părul drept, tuns bob, à la Michelle Obama, al cărei soț e discutat emoționant în carte. Finalul poveștii de dragoste din carte e foarte interesant de dezbătut. Autoarea, care s-a aflat, în ultimii ani, într-un dialog continuu cu mass-media în special pe teme legate de rasă și femei, este de o inteligență debordantă.

 

 

A Tree Grows in Brooklyn, de Betty Smith (Harper Perennial)

Acum vreo sută de ani, undeva, la capăt de Broadway, în Brooklyn, peste Podul Williamsburg și în cartierul cu aceleași nume, trăia, într-o sărăcie lucie, Francie Nolan. Avea vreo 11 ani, părinți imigranți de primă generație austrieci și irlandezi, un tată citit, dar alcoolic, și un frate mai mic, tare iubit de mama lor, Katie, care muncea din greu pentru cei câțiva cenți pe care se obligau să-i economisească într-o cutie de tablă, în fiecare zi.

Un roman clasic american asemenea altuia foarte bun, Middlesex (Polirom), pe care părinții de peste tot trebuie să-l citească și să-l povestească fiilor și fiicelor lor, când încep să crească. În ciuda tragediilor, Francie Nolan a crescut tare deșteaptă și a ieșit din sărăcie; poate și pentru că, după ce-a învățat să citească, a fost obligată de către bunica ei să parcurgă, în fiecare zi, câte o pagină din singurele două cărți de care dispuneau: Biblia și „the Shakespeare”. Tehnica avea rezultate amuzante, lexicul din Shakespeare nefiind mereu potrivit pentru o conversație între copii, dar lecțiile despre educație, atât culturală cât și legată de gestiunea finanțelor personale, sunt foarte prețioase, merg la inimă.

 

 

Mic prolog:

Mă adun cu cei care iubesc cărțile, iar pe cei care au crescut cu pereții plini de cărți îi observ de la o poștă și merg să gravitez în jurul lor. Copil fiind, am petrecut o groază de vreme, în școala generală, în biblioteca unui oraș mic de provincie, iar azi tind și eu să mă înconjor până la refuz cu o mulțime de lumi încântătoare, chiar în casa mea din Amsterdam. Cumpăr cărți mult mai repede decât voi putea citi vreodată, dar nu le cumpăr numai pentru mine. Tare mă bucură să dăruiesc și să împrumut cărți altora.

A spus și Ana Barton: tema Oanei de a alege cinci cărți a fost foarte de grea. După ce se va publica articolul, voi rumega la infinit despre ce trebuia să se afle în loc. Fiind impresionată de un volum de poezii al lui Marin Sorescu menționat anterior în seria Oanei, totuși, mă gândesc să vă spun că și eu am un mic raft de poezie în biblioteca mea eclectică. E un raft cât o comoară care nu va fi niciodată completă și unde, probabil, cea mai prețioasă piesă e un volum bilingv al lui Borges.

Înconjurați-vă pe voi și pe copiii voștri de cărți. Satisfacția va fi sigură și incomensurabilă.

 

 

Te invit să citești și episoadele anterioare din seria #CeCitim, cu recomandări de lectură de la oameni faini:

(1) Propuneri de la Ana-Maria Onisei, aici

(2) Propuneri de la Alexia Udriște-Olteanu, aici.

(3) Propuneri de la Petronela Rotar-Cotoban, aici.

(4) Propuneri de la Liviana Rotaru, aici.

(5) Propuneri de la Anca Neagoe, aici.

(6) Propuneri de la Corina Bratu, aici.

(7) Propuneri de la Jamilla Azazi, aici.

(8) Propuneri de la Ana Barton, aici. 

(9) Propuneri de la Irina Ionescu Homoriceanu, aici.

(10) Propuneri de la Raluca Buzea, aici.

(11) Propuneri de la Natalia Ștefăniță, aici. 

(12) Propuneri de la Bianca Sîrbu, aici. 

 

Foto: arhiva personală, Ruxandra, citind „pe drum“, ca de obicei, în piața San Marco din Veneția, în 2016

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *