#CeCitim. (15) Idei de lectură de la Ioana Cristina Casapu

Cred în oameni și în recomandările de lectură pe care mi le fac ei. Cu foarte puține excepții, n-am avut niciodată de pierdut în povestea asta, așa că m-am gândit că n-ar fi rău să adun aici recomandări de lectură ale unor oameni faini pe care îi știu – va fi o agendă mereu actualizată de lectură pentru mine și pentru cine mai dorește.

În fiecare săptămână, vinerea, va exista pe Happytude un top 5 recomandări de carte de la câte cineva. Sper să vă placă și să vă inspire la lecturi cu miez.

Săptămâna asta, idei de lectură de la Ioana Cristina Casapu este jurnalistă și scriitoare.

 

Wild, de Cheryl Strayed

E 2016, decembrie, sunt într-un zbor spre Barcelona, am în brațe călătoria de 1770 de mile pe jos a scriitoarei Cheryl Strayed prin pustiul californian și mă întreb dacă la capătul fiecărei călătorii în care ne aruncăm pentru a ne învinge fricile ne găsim pe noi. Mi-am privit adesea propria călătorie ca un jurnal de escale în care mi-am notat pe borne mentale convingerile și temerile. Am părăsit locuri, obiecte și părți din mine în puncte pe care le-am considerat cardinale, am oferit vieți noi hainelor și cărților de care m-am despărțit, lăsându-le în grija altor oameni. De fiecare dată când mă urc într-un avion, visez ca zborul de întoarcere să mă lase în alt oraș. Nu știu unde și când se va întâmpla următoarea călătorie, sau cum se va încheia. Singura constantă este același dor de ducă, care se vrea împăcat.

Cartea în care Cheryl Strayed își ia lumea în cap pentru a-și găsi sensul și străbate America nebătătorită pe jos timp de trei luni, trecând prin arșiță, ploaie, zăpadă, accidente fericite și nefericite, îmblânzindu-se pe sine și vindecându-se de rănile lăsate de pierderi mi-a amintit de un lucru pe care îl facem cu toții, atunci când ne întrebăm dacă s-o luăm înainte sau înapoi. Curajul altora ne impacientează, pentru că pune sub lupă fiecare decizie comodă pe care am luat-o vreodată, și ne obligă să ne întrebăm ce protejăm cu adevărat atunci când alegem să nu părăsim anticamera moale, caldă și imperturbabilă a zonei noastre de comfort.

 

Dulcele Bar, de J. R. Moehringer

Când aveam 17 ani am citit De veghe în lanul de secară și, tipic, am regăsit în volumul lui Salinger confortul identificării cu un exemplu universal de minte tânără și neliniștită. Cea mai mare dorință cu care rămăsesem era să mă întrebe la Bac care este personajul meu preferat din literatura de liceu, pe care pe atunci nu o înțelegeam și o socoteam seacă și plictisitoare. Dacă Holden Caulfied este eroul care a adus fler, dorință sau împăcare pentru adolescenții ingrați din noi, JR Moehringer este păzitorul din lanul cu o secară mai îmbâcsită, mai pătată cu whisky și dezamăgire și îmbibată de căutările de sine înverșunate ale tinereții.

Un om intră într-un bar și își caută parastasul tuturor problemelor. Uneori caută distracție care să-i perie nemulțumirile zilnice, alteori să uite de sine. Căutăm iubire, sex, sau o schimbare, atunci când viața merge în jos, căutăm un făgaș sau o forță străină care să ne pună pe calea cea dreaptă atunci când demonii personali își fac loc în sufragerie ca într-o sală de așteptare infinită, dar cel mai curent și mai abitir, căutăm acceptare. Așteptăm mereu să se întâmple ceva, ca barul să ne schimbe viața, valorile, să ne inspire, să ne aducă peste noapte revelația de care avem nevoie ca să ne îmbogățim, să nu mai procrastinăm, să ne depășim temerile, să ne găsim pe noi sau pe alții, să dăm de iubirea vieții noastre atunci când următoarea femeie într-o rochie neagră și cu un rânjet care pare desprins din filme intră pe ușă sau o partidă de sex care să fie atît de tantric încât să ne spele singurătatea.

Viața pe care Moehringer o caută în bar este o călătorie personală pe care o trăim cu toți. Undeva între articolele care susțin că generațiile s-au schimbat și suferim mai devreme decât predecesorii noștri de crize de vârsta a doua premature, și nevoia de a ne ridica nivelul alcoolemiei la cel al așteptărilor pe care singuri ajungem să le considerăm nerealiste, începem să căutăm răspunsuri în siguranța de sine pe care o poți căpăta numai de unul singur, în mulțime.

 

Poems That Make Grown Up Women Cry, antologie coordonată de Anthony Holden și Ben Holden

Acest clasor nu este primul de felul său. A venit ca o replică la Poems That Make Grown Men Cry, un volum coordonat de tatăl și fiul Anthony și Ben Holden, care, în colaborare cu Amnesty International, au întrebat 100 de femei din lumea literară Ce poezie te-a mișcat până la lacrimi? Colecția include nume variate, din secolul 8 și până în ziua de azi, de la Rumi și Shakespeare la Sylvia Plath, W.H. Auden și Derek Walcott, Pablo Neruda sau Warsan Shire. Sunt povești de iubire și despărțire, despre viață, moarte și mister, război și pace, frumusețe și naturalețe care mișcă oamenii și inimile lor de la locurile obișnuite.

Trecând prin versuri citate de Yoko Ono, Judi Dench, Chimamanda Ngozi Adichie, Elena Ferrante, Carol Ann Duffy , Kaui Hart Hemmings, Joan Baez  sau Nikki Giovanni, acest album descrie un univers emoționant și deschide un portal în imaginația și viața unor femei al căror fel de a se juca cu cuvintele pune o întreagă lume în mișcare.

 

Dragoste, de Isabel Allende

Au trecut 24 de ani de când am văzut filmul Casa Spiritelor la televizor. Îmi aminteam foarte puțin din el și mereu m-am întrebat ce anume poveste fusese, pentru că era foarte bun. Abia mai târziu, la aproape un sfert de secol după, am realizat că era un roman al doamnei Allende, când am dat peste un pasaj din el în colecția Dragoste. Mi-a venit să plâng brusc, poate pentru că e o poveste atât de frumoasă, sau pentru ca eu am crezut că magia a dispărut complet din lucruri, dar iată că ea există, și a trebuit să ajung până într-un loc îndepărtat din lume, să îmi beau cafeaua pe un pod de piatră din Amsterdam ca să îmi amintesc de coincidențele care fac pământul să se învârtă.

Dar asta pentru că la Isabel Allende totul e dragoste. Erotismul, romantismul, misticismul sud-american care face poveștile ei să devină legende ale sufletului atins de iubire și marcaje ale drumului său prin univers, sunt acolo parcă dintotdeauna și se țes, în fiecare roman, ca o plasă de emoții care înfloresc în umbră.

 

The Year Of Magical Thinking, de Joan Didion

Asta e o carte pe care am început-o tot într-un avion, de data aceasta spre Berlin, în septembrie 2017. Povestea acestei femei, care și-a pierdut și soțul, și fiica, și a rămas pe Pământ ca să scrie scrisori despre trecut și viitor, este un jurnal de o luciditate înduioșătoare, în paginile căruia îți reflecți cu ușurință nevoile afective, neputința și speranța deopotrivă, că cei dispăruți se vor întoarce, pe nesimțite, la tine. Anul gândirii magice este o călătorie pe care am făcut-o cei mai mulți dintre noi atunci când ne-am luat un an sabatic de la rigoarea și permanența vieții percepute, pentru a ne afunda în explorare cu conștiinciozitate, ca atunci când învățăm să cântăm la un instrument, o limbă străină, șah, sau o rută nebătătorită pe care nu putem lăsa pietricele precum Hansel și Gretel, ci doar părăsi porțiuni din noi care ne vorbesc despre dragoste și durere.

 

Ioana Cristina Casapu este jurnalistă și scriitoare. În 2016 a publicat romanul Deviații de Stereo, o radiografie la 360 de grade a generației Y din București. În prezent locuiește la Berlin și lucrează la cel de-al doilea volum de proză al său, Music For People Who Cannot Cry.

 

Te invit să citești și episoadele anterioare din seria #CeCitim, cu recomandări de lectură de la oameni faini:

(1) Propuneri de la Ana-Maria Onisei, aici

(2) Propuneri de la Alexia Udriște-Olteanu, aici.

(3) Propuneri de la Petronela Rotar-Cotoban, aici.

(4) Propuneri de la Liviana Rotaru, aici.

(5) Propuneri de la Anca Neagoe, aici.

(6) Propuneri de la Corina Bratu, aici.

(7) Propuneri de la Jamilla Azazi, aici.

(8) Propuneri de la Ana Barton, aici. 

(9) Propuneri de la Irina Ionescu Homoriceanu, aici.

(10) Propuneri de la Raluca Buzea, aici.

(11) Propuneri de la Natalia Ștefăniță, aici. 

(12) Propuneri de la Bianca Sîrbu, aici. 

(13) Propuneri de la Ruxandra Tăleanu, aici. 

(14) Propuneri de la Veronica Stancu, aici. 

 

Foto: Irina Gache

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *