#CeCitim (22) Idei de lectură de la Oana Coman

Cred în oameni și în recomandările de lectură pe care mi le fac ei. Cu foarte puține excepții, n-am avut niciodată de pierdut în povestea asta, așa că m-am gândit că n-ar fi rău să adun aici recomandări de lectură ale unor oameni faini pe care îi știu – va fi o agendă mereu actualizată de lectură pentru mine și pentru cine mai dorește.

În fiecare săptămână, vinerea, va exista pe Happytude un top 5 recomandări de carte de la câte cineva. Sper să vă placă și să vă inspire la lecturi cu miez.

Săptămâna asta, idei de lectură de la Oana Coman, freelancer, om de comunicare și prietena mea. 🙂

 

Oana, deci:

O carte de non-ficțiune, un jurnal, o carte de beletristică, un poet și decât o revistă. Cred că ce le leagă e faptul că toate sunt, într-un fel, povești despre (diferite variante de) timp. Timpul viu, inegal, captiv, al amintirii. Timpul infinitezimal, apăsător, al ieșirii din timp. Timpul rotund, absolut, al veșniciei. Timpul discret, poetic. Timpul sprinten, cotidian, polifonic, al orașului.

 

Ultimii martori – Svetlana Aleksievici

Ultimii martori este un salt în amintirea celui de-Al Doilea Război Mondial și o recuperare a unei istorii afective a peste o sută de oameni care, la vremea respectivă, aveau vârste între 2 și 14 ani. Aceștia, prin ochii uimiți ai copiilor de atunci, povestesc despre ce miros, ce gust, ce chip și ce culoare are războiul – „mi s-a întipărit în minte că război e atunci când nu e tata”, când moartea pică din cer, „când nu ți-e frică de cei morți, ci de cei vii”, când îi întrebi pe toți „nu ați văzut-o pe mama mea?”.

Puterea Ultimilor martori e tocmai aici. Trage de sub tine preșul istoriei mari și dă play unei istorii personale a individului post-sovietic, cu toate emoțiile, spaimele, cicatricile nevindecate.

 

 

Un altfel de jurnal. Ieșirea din timp – Matei Călinescu

Început ca un proiect de rămas-bun, de (re)amintiri, Jurnalul lui Matei Călinescu se transformă, odată cu vestea neașteptată a unui cancer terminal, într-o hartă a plecării din viață, o ieșire treptată și definitivă din timp. Iar el (se) învață discret, structurat, conștiincios, cu metodă, să moară.

Astfel, One day at a time devine matematica fiecărei zile, singura unitate de măsură disponibilă pentru timpul ajuns aproape la final. Când viitorul încetează să existe propriu-zis, trebuie să reușești să îți creezi micro-așteptări: Timpul viu este o explozie, o cosmică, incomprehensibilă explozie. Îmi dau seama că pentru a trăi ai nevoie de energia inconștientă de a aștepta ceva, oricât de nedefinit. În genere, trăiesc după principiul (sănătos, în fond) one day at a time. Fiecare zi e (sau nu e) una din ultimele, dar asta nu se simte direct. O trăiesc, voit, ca pe o zi oarecare.

 

Laur – Evgheni Vodolazkin

Romanul urmărește evoluția interioară a unui vraci din Rusia medievală, care, în funcție de etapa în care se află, pe măsură ce trece dintr-o metamorfoză în alta, își schimbă și numele. „A avut patru nume diferite, pe etape. Ceea ce poate fi considerat un privilegiu, de vreme ce viața omului nu este uniformă.” Mergând pe urmele lui Laur, intri într-un timp magic, pe care nu ai cum să îl măsori în ore, zile sau luni, ci doar în căutări, transformări, deveniri.

Am fost Arseni, Ustin, Ambrozie, iar acum, iată, am devenit Laur. Viața mea a fost trăită de patru oameni care nu seamănă unul cu altul, care au trupuri diferite și nume diferite. Ce avem comun eu și copilul bălai din slobozia Rukina? Memoria? Dar cu cât trăiesc mai mult, cu atât mai mult mi se pare că amintirile mele sunt o născocire. Încetez să cred în ele, și de-aceea ele nu mă mai pot lega de cei care am fost eu în perioade diferite. Viața seamănă cu un mozaic și se desface în bucăți.

 

Mircea Ivănescu

Pentru că e ceva dezarmant în discreția, în subtilitatea, în sinceritatea și în cumsecădenia lui, un ceva care curge în dedesubtul poeziei sale.

 

Decât o revistă

OK, trișez un pic și recomand și (decât) o revistă.

DOR e o colecție trimestrială de povești jurnalistice, care documentează și explică fenomene și obsesii actuale. Cred că dacă am trece prin toate întrebările, neliniștile, căutările, vulnerabilitățile, revoltele, reușitele societății românești surprinse de DOR, de la primul număr până azi, ar ieși o lectură în profunzime despre cum a curs timpul în Romania ultimilor ani.

Pe lângă asta, cred că DOR e și un instrument de învățare, și o mostră de răbdare, tenacitate, onestitate și încăpățânare (altfel nu-mi imaginez cum poți face jurnalismul pe care ei îl fac de atâta vreme) și un exercițiu (necesar) de empatie.

 

 

Foto: arhiva personală

 

Te invit să citești și episoadele anterioare din seria #CeCitim, cu recomandări de lectură de la oameni faini:

(1) Propuneri de la Ana-Maria Onisei, aici

(2) Propuneri de la Alexia Udriște-Olteanu, aici.

(3) Propuneri de la Petronela Rotar-Cotoban, aici.

(4) Propuneri de la Liviana Rotaru, aici.

(5) Propuneri de la Anca Neagoe, aici.

(6) Propuneri de la Corina Bratu, aici.

(7) Propuneri de la Jamilla Azazi, aici.

(8) Propuneri de la Ana Barton, aici. 

(9) Propuneri de la Irina Ionescu Homoriceanu, aici.

(10) Propuneri de la Raluca Buzea, aici.

(11) Propuneri de la Natalia Ștefăniță, aici. 

(12) Propuneri de la Bianca Sîrbu, aici. 

(13) Propuneri de la Ruxandra Tăleanu, aici. 

(14) Propuneri de la Veronica Stancu, aici. 

(15) Propuneri de la Ioana Cristina Casapu, aici. 

(16) Propuneri de la Bogdan Nicolai, aici. 

(17) Propuneri de la Claudia Tocilă, aici. 

(18) Propuneri de la Luisa Ene, aici.

(19) Propuneri de la Adriana Stoian, aici.

(20) Propuneri de la Oltea Zambori, aici. 

(21) Propuneri de la Gyorgy Gaspar, aici.