#CeCitim (24) Idei de lectură de la Adrian Georgescu Jr.

Cred în oameni și în recomandările de lectură pe care mi le fac ei. Cu foarte puține excepții, n-am avut niciodată de pierdut în povestea asta, așa că m-am gândit că n-ar fi rău să adun aici recomandări de lectură ale unor oameni faini pe care îi știu – va fi o agendă mereu actualizată de lectură pentru mine și pentru cine mai dorește.

În fiecare săptămână, va exista pe Happytude un top 5 recomandări de carte de la câte cineva. Sper să vă placă și să vă inspire la lecturi cu miez.

Săptămâna asta, idei de lectură de la Adrian Georgescu Jr., jurnalistul pe care îl puteți citi mai ales aici. 

 

„Meridianul sângelui”, Cormac McCarthy

Am citit această carte de vreo zece ori, în original și în traducere, și m-a influențat foarte tare în scrierea romanului Exitus, care a apărut anul trecut la Editura Polirom. Stilul detașat al autorului, care se preumblă pe deasupra personajelor și a destinelor sale ca un zeu cinic, modul în care ele sunt atrase de moarte ca de un magnet, descrierile unor locuri și fapte fascinante, toate acestea te rup și te recompun într-o altă persoană.

 

„Absalom, Absalom!”, William Faulkner

Este chintesența operei faulkneriene, după cum bătrânul Will e cel mai important scriitor al lumii. Inițial, îi spusese “A Dark House” și era un titlu la fel de bun. Este povestea unui venetic, Thomas Sutpen, care apare brusc în Jefferson, Yoknapatawpha, oraș lângă care începe să construiască un conac și o plantație. Ce extrage acest om din țărână se va nărui însă încet.

Dintre scriitori, Faulkner a fost cel mai apropiat de modelul de Dumnezeu-Tată. Chiar titlul cărții e luat din Biblie: Absalom este unul dintre fiii regelui David, care s-a revoltat împotriva tatălui său, uciderea acestuia aducându-i regelui mare tristețe.

Ce-mi place la Faulkner și mai ales la „Absalom…”? În primul rând, cum folosește dezordinea, incompletul și imprecizia pentru a construi cu ajutorul lor. Uneori, greșește voluntar, schimbând litere în numele personajelor de la o carte la alta. De pildă, ce în „Cătunul” este un mânz în „Orașul” devine un vițel. O face special.

O altă lecție de scriitură din „Absalom, Absalom” este refuzul fricii. Fiecare frază este o avântare în beznă, ca o creație ex nihilo. Ceea ce pare greșeală ori stângăcie este, de fapt, tehnică. Bătrânul Billy nu evită repetițiile, ezitările, așa zisele greșeli. Aici se găsește și cea mai lungă frază scrisă vreodată într-o carte din limba engleză. Apare în capitolul 6, are 1.288 cuvinte, e scrisă cu italice și este, evident, incompletă (altă dovadă de umor).

Cronologia? Nu-l interesează: Dumnezeu e deasupra timpului. Nici măcar identitățile celor patru naratori nu sunt precizate, cititorul trebuie să-și dea seama cine sunt. Faulkner tocmește din lut și din straturi de imperfecțiuni face perfecțiune, aparenta dezordine fiind perfect cizelată. Sutpen este și cel mai puțin descris din punct de vedere fizic personaj principal al lui; mai este amintit doar o singură dată, fugar, într-o altă carte din ciclul Yoknapatawpha, ca și cum ar fi o enigmă și pentru creatorul lui. Iese din beznă și se întoarce în beznă, dar umbra lui este pregnantă în fiecare pagină și în fiecare mărturie. Nu-mi amintesc ca Sutpen să „vorbească” în carte altfel decât prin relatările altora ale celor spuse de el.

La sfârșitul unei povești care mestecă la nesfârșit oamenii și destinele lor nefericite și fără nicio șansă, Faulkner așază – ce simț al umorului! – o hartă a ținutului imaginar Yoknapatawpha, în care sunt desenate casele și locurile inventate de el, dar și un tabel cronologic. Imaginați-vă Biblia având la sfârșit scheme explicative!

 

„Aventură și contraaventură”, Leonida Neamțu

Doi circari – un acrobat fără o ureche și un iluzionist ce refuza să vorbească, însoțit de o uriașă cobră – fug dintr-un circ aflat la capătul lumii, cu gând să se întoarcă în România. Pe drum, cunosc o galerie de personaje interesante – un marinar ce-și căuta inamicul de-o viață spre o dreaptă socoteală, un hoț amator, un cartograf pierdut pe o insulă, un actor celebru care fugise de la Hollywood, un detectiv particular care-l urmărea pe Hitler etc. –, adoptă o suită de animale, trec prin naufragii, incendii, urmăriri, evadează și iar sunt prinși și iar evadează.

Ceea ce vă povestesc sună copilărește, dar stilul în care e scris romanul e total deosebit de orice altceva am citit vreodată. E o combinație năucitoare de Llosa și San-Antonio, de Allan Poe și Swift. Singurul loc unde am găsit o asemenea învecinare între tragic și hilar este – nu glumesc deloc – în serialul „Twin Peaks” al lui David Lynch.

Cu siguranță acest roman ar fi trebuit ecranizat, dar noul val cinematografic românesc are alte teme majore de explorat. Leonida Neamțu – am mai scris-o – a fost cel mai nedreptățit scriitor român. Toată lumea l-a considerat autor de romane polițiste și ca urmare l-a expediat la capitolul „scriitori superficiali”, când exact asta a fost o dovadă de superficialitate. Umorul lui devastator, stranietatea scrisului, faptul că era uneori mai latinoamerican decât latinoamericanii, compozițiile excelente de personaje, ușurința cu care te putea transporta între tragic și comic pe lungimea aceluiași rând, toate astea sunt calități pe care nu le-am mai găsit la nimeni.

Sunt cărți care nu i-au ieșit cum ar fi trebuit, e adevărat, dar în vreo cinci-șase romane e absolut strălucitor. Se întâmplă, în cel mai înalt grad, în „Aventură și contraaventură”.

Cartea a trecut neobservată și nu s-a reeditat niciodată. O găsiți totuși pe site-urile de vânzări second-hand.

 

„Bibliografia generală”, Mircea Horia Simonescu

Devastatoare revărsare de umor și de imprevizibilitate, este o carte la care – de când am citit-o prima oară, pe la vreo 14 ani, până în prezent – mă reîntorc frecvent, căci este un complex de vitamine pentru minte și imaginație. Simionescu face recenzii ale unor cărți nicicând scrise, cu o vervă infinită. De-abia ultimul pasaj din „Bibliografie” este dintr-o carte care chiar există – „Ricordi politici e civili” de Guicciardini – și este cel mai subversiv dintre toate, căci se referă la negura deasă care se așază între palat și piață, într-un oraș oarecare. În original, în 1970, când a apărut cartea, MHS a lăsat respectivul pasaj doar în original, în limba italiană. Am avut șansa de a-l cunoaște pe autor și mi-a lămurit misterul: ideea de a nu-l traduce a fost a dactilografei.

 

„Arthur Gordon Pym”, Edgar Allan Poe

Singurul roman al lui Poe, o capodoperă a imperfecțiunii. Roman marinăresc, thriller fantastic, carte de aventuri care calcă în picioare multe reguli clasice ale narațiunii, compus din capitole pe care însuși Poe n-a fost foarte convins că trebuie să le lege laolaltă. Unde mai pui că este o carte lăsată în mod voit neterminată! Nu am citit încă un thriller la fel de bun. Jules Verne a scris o continuare, dar fără strălucirea originalului.

 

 

Foto: Viorel Frangulea

 

Te invit să citești și episoadele anterioare din seria #CeCitim, cu recomandări de lectură de la oameni faini:

(1) Propuneri de la Ana-Maria Onisei, aici

(2) Propuneri de la Alexia Udriște-Olteanu, aici.

(3) Propuneri de la Petronela Rotar-Cotoban, aici.

(4) Propuneri de la Liviana Rotaru, aici.

(5) Propuneri de la Anca Neagoe, aici.

(6) Propuneri de la Corina Bratu, aici.

(7) Propuneri de la Jamilla Azazi, aici.

(8) Propuneri de la Ana Barton, aici. 

(9) Propuneri de la Irina Ionescu Homoriceanu, aici.

(10) Propuneri de la Raluca Buzea, aici.

(11) Propuneri de la Natalia Ștefăniță, aici. 

(12) Propuneri de la Bianca Sîrbu, aici. 

(13) Propuneri de la Ruxandra Tăleanu, aici. 

(14) Propuneri de la Veronica Stancu, aici. 

(15) Propuneri de la Ioana Cristina Casapu, aici. 

(16) Propuneri de la Bogdan Nicolai, aici. 

(17) Propuneri de la Claudia Tocilă, aici. 

(18) Propuneri de la Luisa Ene, aici.

(19) Propuneri de la Adriana Stoian, aici.

(20) Propuneri de la Oltea Zambori, aici. 

(21) Propuneri de la Gyorgy Gaspar, aici. 

(22) Propuneri de la Oana Coman, aici.

(23) Propuneri de la Diana-Florina Cosmin, aici.