Currently browsing

Page 2

Unde te vezi peste 10 ani?

Mi-a fost mereu greu să răspund la întrebarea asta: unde te vezi peste 10 ani? Așa că m-am ferit cât am putut …

Un cozonac, doi cozonaci.

Doua feluri de cozonaci am mâncat cât am fost mică-mică. Cozonac de Ivești și cozonac de Dealu Mare. Primul, făcut de mamaia …

opt

Opt ani mi se par puțini. Opt ani mi se par strâmți. Opt ani mi se par neîncăpători. Opt ani mi se …

ce mai mănânc (1)

Două conserve de ciuperci mai târziu, cu o lingură de ulei de măsline și o mână de usturoi verde + pătrunjel proaspăt …

ce mai fac

Azi, de la 9.30 la 12.00, am stat la povești. La propriu. Mai întâi, cu copii de grădiniță, apoi cu copii de …

ce mai fac la Cup & Candle

“Ne uităm uneori la noi și ni se pare că ne terminăm acolo unde se termină corpul nostru. Dar nu e așa …

cinci

Nu știam, înainte să vină pe lume, dacă-i fată sau băiat, dar, de fapt, cam știam că nu-i fată. Așa că, atunci …

Am auzit cuvântul acesta de multe ori în ultimele săptămâni. Mai șoptit, mai cu voce tare, dar de fiecare dată mi-a dat fiori și m-a făcut să mă întreb: oare?
Dar apoi mi-am adus aminte că, alături de iubire, omenie, bunătate și blândețe, fix asta ne ține în viață și ne ajută să trecem cu bine și peste azi. Și peste mâine. Inutili și triști am fi pe lume fără ea. Și parcă ne-ar fi nu doar sisific, ci cu adevărat imposibil să respirăm dacă nu am avea, într-un colț de inimă, măcar o fărâmă. De speranță. De încredere oarbă și roz că, după atâta rău, va veni și un strop de bine. Sau poate chiar o ploaie de bine. Un bine după care tânjim și de care avem atâta nevoie.
În iarna lui 2021, când marea noastră anxietate colectivă era dată încă (în principal) de pandemie, am întrebat oamenii din jur ce cuvinte și-ar dori pe recipientele noastre din seria lumânărilor #PeCuvânt. S-au spus multe cuvinte bune, multe cuvinte pline de toată emoția lumii, dar #Speranța a fost cel mai des nominalizat.
Și mi-am dat atunci seama că nu numai voi, dar și eu am nevoie de acest cuvânt. Să rămână scris, să fie rostit, să îmi apară în față mai des, să-l conștientizez și să mi-l fac parte din mine. Mi-am dat seama că, da, de asta am nevoie. Atâta nevoie, după doi ani de pandemie, de tristeți, de neliniști, de oameni în minus.
Am dat comandă de recipiente în ianuarie, iar ele au ajuns la noi în martie. La 3 zile după ce a început războiul din țara vecină. Un război care taie în carne vie, deși nu e al nostru.
Și nu a mai fost (doar) despre pandemie, ci (și) despre război. Parcă mai bine s-a potrivit în rutina vieții mele. În serile târzii, fără somn, și în diminețile devreme, fără chef. Speranța. Nu îți pierde speranța, asta îmi spuneam în gând.
Speranța. De ea am nevoie ca să exist. Alături de iubire, omenie, bunătate și blândețe, fix ea ne ține în viață și ne ajută să trecem cu bine și peste azi. Și peste mâine.
Cu emoție și cu drag, am pus azi în shop lumânarea #Speranța.
I-am făcut parfum de iasomie și bumbac (iasomia, am aflat după ce am ales-o, mi-a zis prietena mea Ligia Tudor, înseamnă pace în unele culturi). Lumânarea asta miroase a liniște și a bine și a oameni împreună crezând într-o lume mai bună.
Seria este limitată, iar 10% din preț va merge spre Geeks For Democracy, oamenii care, voluntar și nesiliți de nimeni, se implică în ajutorarea refugiaților din Ucraina, care au ajuns sau vor ajunge în țara noastră (Geeks For Democracy a creat deja un call center pentru refugiați și a început să cumpere alimente și să le doneze oamenilor care, ajunși aici, fără casă și fără acasă, au atâta nevoie de noi).
Vă mulțumesc, vă mulțumim,
să sperăm împreună la o lume mai blândă cu oamenii!

#speranța

Am auzit cuvântul acesta de multe ori în ultimele săptămâni. Mai șoptit, mai cu voce tare, dar de fiecare dată mi-a dat …

mămaia Florica

Pe primul copil – timp de un an şi mai bine – l-a crescut singură. „Românul” ei era la război, Al Doilea …

error: Content is protected !!